Miros de fulg de nea

Mi-ar placea sa vad pe geam un fulg de nea, apoi altul si altul si altul si multi altii.........
Mi-e dor de zapada, mi-e dor de alb, mi-e dor de miros rece, de sarbatori, de odihna, de Mos Craciun, de brad verde impodobit, de cozonac ...

As vrea sa ninga cat mai curand ca in povesti. Cand eram mica iarna era iarna si totul era imbracat in alb. Imi petreceam toata iarna la tara la bunici, la gura sobei seara, pe ulita toata ziua. Atunci traiau amandoi, acum traieste doar bunica - mamaie cum ii spun eu. Din pacate tataie a murit nu acum mult timp. Iernile impreuna cu ei si cu verisorii mei la tara erau de poveste. Bunicul meu era un om slabut, ai fi zis ca e tare firav, insa era foarte puternic si era omul care stia si facea totul in sat "mergem la nea Luta, el stie ce si cum trebuie sa facem" In fiecare seara tataie ne citea povesti, ne canta "Di, di, di murgule di" in timp ce ne lua pe rand si ne legana pe genunchi, ne citea cateodata din Biblie si ne invata cum sa fim oameni mari si buni. Ma pierdem in ochii lui verzi si il iubeam din tot sufletul, imi placea mirosul lui si vocea lui uneori dura, alteori parinteasca. Mamaie este genul robusta, o femeie de la tara tare harnica, nemtoaica. Este cea care ne lua apararea mereu si ne facea toate poftele, este cea care aduna in jurul ei toate pisicile pamantului pentru ca le iubeste tare mult. De la amandoi am invata sa iubesc animalele si natura. Mi-ar fi placut sa am ochii ei albastrii si puterea pe care o are chiar si acum cand e batrana este impresionanta. Cu bunicii mei iarna la tara era grazava. Iarna pe ulita era fericire totala - zapada pana la genunchi, de multe ori chinuindu-ne sa iesim din curte din cauza ei, manusi groase, fularul peste nas, caciula cu motunasi, cizmele imblanite si sania in spate. Mi-e tare dor ...